|

Certificarea calitatii
I. Parteneriatul
APPSR - CERTIND
II. Asigurarea
calitatii produselor
III. Prezentare CERTIND
I. Parteneriatul
APPSR - CERTIND
Rezultat firesc al preocuparii permanente a APPSR pentru mentinerea
si cresterea calitatii produselor care poarta marca Programul
Fabricat in Romania, protocolul semnat cu SC CERTIND SA reprezinta
debutul unei abordari europene a notiunii de calitate.
Integrarea economica a Romaniei presupune, in primul rand, o implementare
imediata a standardelor de calitate moderne, parametru la care
vor trebui raportate toate produsele si serviciile romanesti.
In urma a numeroase studii de piata, Programul national Fabricat
in Romania a identificat in SC CERTIND SA partenerul de care toti
membrii programului au nevoie.
Fiintand ca societate comerciala pe actiuni, cu principalul obiect
de activitate certificarea sistemelor de management al calitatii
si produselor, efectuarea inspectiilor si supravegherea calitatii,
a conformitatii cu standardele nationale si internationale, SC
CERTIND SA are in acest moment un cuvant greu de spus in ceea
ce priveste analiza si diagnosticarea calitatii produselor.
Iata de ce Asociatia pentru Promovarea Produselor si Serviciilor
- Romania isi asuma in detaliu protocolul semnat cu SC CERTIND
SA, colaborare ce valorizeaza selectia permanenta a produselor
ce vor purta marca Programul Fabricat in Romania.
Asigurarea
calitatii produselor
- cerinta obligatorie pentru agentii economici care vor sa devina
membrii ai Programului Fabricat in Romania
Scopul si domeniul de aplicare:
Incepind cu anul 2004, consiliul director al APPSR a luat in considerare
necesitatea asigurarii calitatii produselor ce urmeaza sa poarte
marca Programul Fabricat in Romania.
Aceasta noua abordare vine atat in intampinarea cerintelor in
domeniul calitatii prevazute de standardele europene, cat si la
cresterea prestigiului de care se bucura produsele ce poarta marca
Programul Fabricat in Romania.
Urmare a protocolului incheiat intre APPSR si CERTIND, pe langa
cerintele de productie specifice Programului Fabricat in Romania
se va adauga si una dintre urmatoarele cerinte tehnice si de calitate:
a) Producatorul sa aiba un Sistem de Management al Calitatii,
conform cu cerintele standardului SR EN ISO 9001: 2001, certificat
de catre un organism acreditat in Romania (sau in curs de certificare,
cu finalizare in max. 6 luni);
b) Produsul sa aiba un certificat de conformitate emis de catre
un organism acreditat in Romania (sau in curs de certificare,
cu finalizare in max. 6 luni);
c) Produsul sa fie purtatorul marcii CE / CS, sau a altor marci
recunoscute pe plan international;
d) Producatorul sa fi obtinut un premiu in cadrul programului
de excelenta " PREMIUL ROMAN PENTRU CALITATE - J. M. JURAN"
sau "PREMIUL EUROPEAN PENTRU CALITATE" sau altele similare.
Procedura
Agentii economici care vor dori sa devina membri ai Programului
Fabricat in Romania vor inainta catre secretariatul general al
APPSR un dosar care va cuprinde:
-Cererea de acordare a marcii Programul Fabricat in Romania;
- Lista cu produsele pentru care se solicita dreptul de utilizare
a marcii Programul Fabricat in Romania;
- Solicitare de evaluare privind indeplinirea de catre producator
a conditiilor de acordare a marcii Programul Fabricat in Romania.
In urma analizarii dosarului, consiliul director al APPSR va inainta
solicitarea de evaluare catre CERTIND. Acesta va desemna un expert
ce se va deplasa la sediul solicitantului pentru a constata indeplinirea
conditiilor prevazute pentru acordarea dreptului de utilizare
a marcii Programul Fabricat in Romania.
Procesul de evaluare va cuprinde urmatoarele etape:
- Reuniunea de deschidere (participa evaluatorul si reprezentantii
solicitantului desemnati sa participe la procesul de evaluare);
- Evaluarea propriu-zisa (se realizeaza in baza planului de evaluare,
a listei de produse supuse evaluarii, a raportului de evaluare,
a fiselor de evaluare a produselor si a fisei de neconformitate);
- Verificarea din surse independente a informatiilor obtinute
prin interviuri cu angajatii;
- Concluziile procesului de evaluare (se refera la gradul de indeplinire
a cerintelor APPSR, precum si la implementarea corectiilor in
cazul produselor neconforme);
- Reuniunea de inchidere (cuprinde prezentarea concluziilor evaluarii,
prezentarea neconformitatilor constatate etc).
In cazul in care solicitantul nu indeplineste
conditiile tehnice si de calitate in vederea acordarii dreptului
de folosinta a marcii Programul Fabricat in Romania, acesta poate
solicita SC CERTIND SA certificarea Sistemului de Management al
Calitatii, sau a conformitatii produselor.
In virtutea protocolului incheiat cu APPSR, SC CERTIND SA va percepe
tarife preferentiale membrilor sau viitorilor membri ai programului
Fabricat in Romania, atat in ceea ce priveste evaluarea conformitatii
produselor, cit si pentru certificarea Sistemului de Management
al Calitatii, sau a conformitatii produselor.
Prezentare SC CERTIND SA
CERTIND este un organism de certificare neutru si independent,
infiintat conform prevederilor standardului SR EN 45011: 2001
si 45012 : 2000.
CERTIND detine un sistem al calitatii conform
cerintelor standardului SR EN ISO 9001: 2001.
CERTIND este un organism de certificare ce activeaza
in cadrul infrastructurii calitatii in domeniul certificarii sistemelor
de management al calitatii, certificarii produselor si efectuarii
inspectiilor.
Oferta CERTIND
- Certificarea sistemelor de management ale agentilor economici
(calitate, mediu, securitatea muncii, securitatea informatiei,
HACCP ) activitate ce se va desfasura conform prevederilor standardului
SR EN 45012;
- Certificarea produselor realizate si introduse pe piata de catre
agentii economici din tara sau strainatate, activitate ce se va
desfasura conform prevederilor standardului SR EN 45011;
- Inspectia si supravegherea produselor conform unor cerinte explicite
ale fabricantilor si beneficiarilor sau pentru aplicarea unor
marci/embleme/insemne inregistrate, in conditiile prevederilor
standardului SR EN 45004;
- Training pentru perfectionarea personalului societatilor comerciale
in cunoasterea si aplicarea reglementarilor nationale si europene
in domeniul calitatii si managementului, in vederea cresterii
competitivitatii societatilor comerciale si alinierii acestora
la normele UE.
ADRESA SC CERTIND SA
Palatul "UGIR 1903",
Strada George Enescu nr. 27-29,
Sector 1, Bucuresti
Telefon: 021-313.36.51, Fax: 021-313.36.51
E-mail: certind@certificare.ro
|